X

cadou pentru tata

Cadou pentru tata: tadaa!

In fiecare an, in mod inevitabil, vine ziua celui mai special „baiat” din viata mea, tata. Cel cu care petreceam dupa-amiezele de duminica uitandu-ne la campionatele de tenis, cel pe care il asteptam pana noaptea tarziu sa vina de la lucru pentru a lua masa impreuna, cel pe care l-am lasat acasa atunci cand m-am mutat in capitala… Poate ca si tu, ca si mine, te gasesti in fata acestei ecuatii greu de rezolvat: cadou pentru tata. Anul acesta am inceput sa imi fac temele din timp si sa ma documentez exact cu ce am de facut pentru a gasi cadoul perfect pentru el. Asadar, sa taiem cravatele, camasile, butonierele, fularele si toate celelalte hainute cu care i-am umplut deja dulapul si sa punem la copt o idee geniala de cadou unic si memorabil.

Un altfel de cadou pentru tata

Fie ca e de moda veche, cool, ca a fost hipiot sau depesar, nu cred sa existe vreun tata care sa nu isi inghita o lacrima daca ataci planul de mai jos:

1. Petrece timp cu el. Timpul petrecut impreuna este de departe cel mai pretios dar pe care il poti oferi parintelui tau, un cadou care nu te va costa prea mult. Rupe din timpul tau si stai alaturi de cel care ti-a dat viata si care a contribuit la plamadirea formei in care te gasesti acum. Ii cunosti micile placeri, asa ca baga-ti nasul si vezi cum plecati impreuna la pescuit, la o plimbare cu bicicleta, in vizita la o galerie de arta sau poate…la o bere ca baietii. 🙂

2. Implineste-i visurile. Daca esti pregatit(a) sa scoti cativa banuti din buzunar, poti sa incerci un cadou tip experienta. Acest tip de cadou implica o activitate care iese din categoria activitati obisnuite. Asadar, innebuneste-l, oferindu-i o experienta pe care nu o va uita vreodata: zbor cu balonul, un curs de fotografie sau de chitara, o experienta offroad, dupa gust…

3. Aranjeaza-i o intalnire cu o persoana pe care nu a mai vazut-o de ani buni. Poate ca ar trebui sa vorbesti cu mama inainte sa incepi sa ii cauti fostele prietene, insa o intalnire cu un vechi camarad de armata, cu un fost coleg de facultate sau cu vreun prieten cu care a perdut legatura se poate transforma intr-un cadou inedit despre care va povesti ani de zile. Discretia trebuie sa atinga nivelul maxim, elementul surpriza fiind extrem de important in cazul acestui tip de cadou.

4. Scrie-i o scrisoare de apreciere – o alta de idee cost-free insa extrem de valoroasa. Multumeste-i pentru momentele in care a fost alaturi de tine de-a lungul anilor, amintindu-le, normal. Nu l-ai vazut pe tatal tau smiorcaindu-se pana acum? Ei bine, s-ar putea sa ai parte de o premiera.

5. Ofera-i un cadou-cliseu. Toti ne ferim de ele, insa din cand in cand o dulcegarie ne inmoaie sufletele sarcastice, chiar daca nu recunoastem. Iti dam liber la tricouri cu „cel mai bun tata din lume”, cani, sepci si alte accesorii cu mesaje legate de tati de exceptie. Acest tip de cadou ofera cele mai bune rezultate in tandem cu un cadou decent. 😀 Mustacitul garantat.

Cadou pentru tata, pentru cel mai bun tata din lume!

Poate ca are o figura mai aspra, nu e atat de intelegator precum mama si vrea mereu mai mult de la tine. Stii insa ca face toate aceste lucruri doar pentru binele tau, asa ca propun sa ii faci un cadou pe masura dragostei si respectului pe care le-a adus in viata ta. 😉

0
    0
    Cosul tau
    Cosul tau este golInapoi la magazin